Doar cooking day. Dar îmi place să gătesc. Pe unele le-am văzut strâmbând din nas. Să gătesc? A, nu! E o pierdere de timp și apoi, de ce să nu mă simt ca o doamnă și să fiu servită?
Eu mă simt doamnă inclusiv în bucătărie, dar mai ales când mă servesc cu bucatele preparate de mine. Îmi așez tacâmul cum vreau, dozez porția așa cum îmi dictează... foamea sau mintea, aleg aranjamentul care-mi trece prin cap.
Și apropo de mâncare. Am citit undeva că mazărea era o delicatesă la curtea regilor Franței, accesibilă doar clasei privilegiate. Mi-am amintit însă de replica unei persoane, când la o masă am servit legume (mazăre și morcovi sote): ”Mazărea este mâncarea animalelor. Dacă mai vrei să vin la tine la masă să nu-mi mai pui legume.” BANG!
Gătitul are farmecul lui. Îți trebuie uneori imaginație ca să încropești o masă din ceea ce găsești în frigider. Dar eu cred că tocmai aici se vede măiestria unui bucătar, sau mai aproape de noi oamenii obișnuiți, a celui răspunzător de hrana unei familii.
Ce fac când apare teribila întrebare ”Azi ce gătesc?” E momentul în care iubesc internetul. Dar nu tot ceea ce găsesc este pe gustul meu, sau mai grav, uneori găsesc rețete incomplete.
Fraților și surorilor care puneți asemenea rețete să mâncați voi și neamul vostru mâncărurile cu care vă lăudați. Sau poate e un test culinar, de genul Ghicește ce Lipsește?
Un alt atu al gătitului este că port o conversație cu mine însumi. Ceva de genul...”Oare am pus sare?”. ”Căscat-o încă mai ai solnița în mână. E prea devreme pentru manifestările MAMBO.”
Din experiențele bucătărelii îmi amintesc primul meu ceai. Am pus apă, apoi flori de tei uscate în ceainic și am pus pe foc. În momentul în care a început apa să fiarbă, bucătarul novice din mine a spus că trebuie să las mai mult pe foc. Și mai mult. Poate chiar mai mult.
Am obținut o jumătate de ceșcuță de ceai (dintr-un ceainic roșu de 1 litru), dar cu o aromă puternică și un gust amar de-ți otrăvea limba.
E ora 14 și am terminat gătitul. Am făcut mâncare pentru un regiment întreg, însă de mâine reîncep munca, iar seara când ajung acasă, mă simt o adevărată doamnă când scot mâncarea din frigider doar ca să o încălzesc.
Bun, am gătit, dar am descoperit și câteva lipsuri. Iată un motiv de a merge la cumpărături. Însă vremea, senină de dimineață, îmi dă cu flit și trece pe ploaie. M-am îmbrăcat și aștept să-și facă poftele. Dar plouă nu glumă. Și tună. Zbatere de vară, așa că am răbdare.
Între timp deschid televizorul și mă uit la sport. Ei, nu sunt înnebunită după canalul asta, dar aici a rămas de aseară și nu am chef de căutări. O văd pe Simona Halep. Iar toți vorbesc de atuurile ei. O iubesc pe fata asta. Așa simt.
Ploaia pare să fi contenit, așa că purced la cumpărături.
Magazin mare, pretenții de supermarket, cu găleți colectoare din loc în loc. Ploaia e omniprezentă. Dar sesizez și un avantaj. Magazinul e aproape gol. Nu mai e nevoie de slalom, 100 de metri garduri, sau alte probe de măiestrie ca să ajung la ce mă interesează. Până și vânzătoarele par plictisite și plouate. O fi zi de leafă ?
Descopăr însă că ploaia a redus numărul de casiere. așa că mă înarmez cu răbdarea necesară unei cozi. Am cumpărat doar câteva produse pentru care pierd mai mult timp așteptând să le plătesc. Oare de ce nu există o casă pentru cei ca mine?
Persoanele din fața mea au însă coșurile pline.
Doamne, ce de prostii cumpărăm! Chiar avem nevoie de atâtea lucruri? Confortul se măsoară în funcție de greutatea coșului de cumpărături la ieșirea din magazin?
Consuma-turismul e în floare. Dacă ar fi la fel și producția, ce bine ne-ar fi!
Ajung în sfârșit la casă și-mi achit produsele. Casiera mă și întreabă dacă e OK. Păi nu-i OK, să stau atât pentru a plăti 3 produse, dar e OK că aveți un display pe care văd costul total al produselor. Un mare ajutor pentru mine. Așa că vă iert și nu spun nimic. Mă revolt doar în gând. Măcar atât.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu