Decis subit, în căutarea unui accesoriu pentru aparatul foto.
Plimbarea a început cu o primă escală la Petrom, pentru că e nevoie de vignetă ca să circuli pe drumurile noastre. Ca și cum nu plătim destule taxe... Măcar de am avea toate șosele puse la puncte, fără gropi și denivelări. Atunci aș înțelege rostul acestui bir.
Îmi amintesc o întâmplare nostimă de acum câțiva ani. Am plecat la București, dar am decis să mai scurtăm din drum pe la Cernavodă. La un moment dat, am părăsit asfaltul și am intrat pe un drum de piatră plin de gropi. Însă panoul aflat la intrarea pe drumul supliciului, a spus totul.
”Stimați cetățeni! Aici se află banii dumneavoastră!”
Așa că, pentru a ne alinia cerinței de a da și a nu primi mare lucru, am oprit la Petrom să cumpărăm ro vignetă.
Apoi am purces la drum. Lejer, liniștiți până în zona Metropolitană Constanța unde traficul s-a aglomerat. De fapt întotdeauna e așa. De acolo începe nebunia.
În localitatea Ovidiu s-a deschis o clinică privată. Ovidiu Clinical Hospital. Arată bine pe dinafară și din ce am citit oferă servicii de calitate. Sper să rămân numai cu cititul.
Parcarea de la Carrefour e destul de aglomerată, dar știm deja un loc unde vom găsi cu siguranță spațiu.
Prima oprire Media Galaxy. O mulțime de produse, dar abia vezi câte un vânzător pe care să-l întrebi ceva. Iar când trec pe lângă tine, parcă fug să scape. Oare cum stau cu vânzările?
Când reușim să ajungem la urechile unuia, ne expediază trimițându-ne la rafturi ca să căutăm. Bine așa. O să iau toate produsele la rând, ba am să-mi bag nasul în toate cutiile pe care le găsesc.
Ne-am lăsat păgubași și am plecat la alt magazin. Măcar aici ne-au spus direct că nu au. Prefer așa.
În magazinul mare din Carrefour e aglomerat ca întotdeauna. Multe coșuri, mulți oameni, dar puține cumpărături.
O promenadă du-te vino într-un spațiu aglomerat de rafturi și cutii.
Eșec. Nici aici nu are ceea ce căutăm. Așa că ne înecăm amarul la KFC. Și am timp să studiez oamenii, printre arome de cafea, aripioare picante, sosuri apetisante și Cola extrem de rece. Rămân cu mirosurile, pentru că singurul lucru la care am acces e cafeaua.
Sorb și privesc.
Oameni frumoși și oameni urâți. Oameni frumoși îmbrăcați urât și oameni urâți îmbrăcați frumos. Și oameni indiferenți. Pentru care hainele și imaginea exterioară nu prea contează. Îmi rămân privirile fixate pe o dulceață de copil, ce are o bască așezată șmecherește pe ureche și se plimbă alene printre oamenii mari și indiferenți strângând la piept cu drag un ursuleț. Lumea lui e departe de agitația magazinului. Îl privește doar pe el și ursuleț. Câtă inocență!
Oameni civilizați și oameni care au lipsit vreo 7 ani de acasă. Primii 7 ani!. E ciudat și comportamentul lor. N-au curajul să te privească în ochi. Întorc capul ca și cum nimic nu-i poate afecta. Nici măcar privirile tăioase.
O fetiță plânge, iar o mamă încearcă s-o convingă de ceva. Și e stresată și se simte prost. Lumea o privește așteptând să-i vadă comportamentul...Dă sau nu dă? Dar fetița urlă cu toată puterea și bate insistent din picioare. Oare ce vrea și nu a primit?
Apoi am văzut un orb. Cu eternele lentile fumurii, sprijinit și ghidat de o femeie. M-a frapat încrederea și demnitatea cu care pășește alături de ea, convins că lumina din sufletul lui e deajuns pentru a merge mai departe. Bravo omule! Te respect și mă înclin!
Și te iau ca exemplu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu