Azi am pierdut o bătălie

Simt un gust amar și o apăsare puternică ce-mi macină sufletul. Azi n-a fost frumos. A fost o zi obișnuită, dar care pentru mine, din cauza pacostei ce s-a pripășit pe capul meu, a fost groaznică. Și am pierdut. În bătălia de azi a fost 1-0 pentru Dușman.
Ziua de azi a început ”super bine”. Mi-a căzut tavanul în cap. Mai corect, globul cu suport cu tot din tavanul de pe hol. L-am găsit dimineață făcut țăndări, cu cioburi împrăștiate în cele mai imposibile locuri.
Când s-a întâmplat? Habar nu am. Bine eu am o scuză că nu am auzit. Dar restul? Nici măcar cățelul? Foarte ciudat!
După ce câteva secunde bune m-am holbat la grămada de pe jos, ca să mă dumiresc cam ce ar putea fi, m-am înarmat cu mătura și am trecut la treabă. Cu  ochii pe ceas și acompaniată de cățel care ”iubește” mătura la nebunie, am adunat tot ce se putea, după care am rugat restul familiei să scoată aspiratorul. Se impunea și aspirarea  micilor particule de sticlă care lucesc.
Ei, cu toate piedicile nou apărute, am reușit să ajung la timp la serviciu și chiar să găsesc loc de parcare. Ăsta Da eveniment! Oare trebuie să vin mai târziu! Nu cred. O chestie de noroc!
Apropo! Nu se spune că cioburile aduc noroc?
Cel puțin așa părea de dimineață.
Însă la ora 10 a început bătălia. Lupta mea cu eterul și cu sunetele. Am învățat să țin cont de strategia așezării, să privesc și să citesc.
Și cu toate aceste tertipuri, la ora 16 m-am simțit învinsă. Am încercat din răsputeri să fac lucrurile să meargă. Însă uneori ceea ce se întâmplă e peste puterile mele.
 Am impresia câteodată că Dușmanul  e mult mai puternic decât mine și-și folosește tot arsenalul ca să mă doboare.
Întrebându-mă azi cât o să mai rezist, mi-am dat seama că în momentul în care voi spune Stop voi pierde bătălia definitiv.  Dar cred că acela va fi momentul în care voi pierde Războiul. Și oare sunt pregătită să accept înfrângerea?